25/09/2026
Trecutul refuză să fie îngropat! Strănepoții băștinașilor au primit lumina mărturiilor de la strănepoții emigranților
Unele cărți depășesc timpul celui care le scrie și al celor despre care vorbesc. Ele păstrează mărturii, destine și legături între generații, făcând ca oameni despărțiți de zeci de ani și de mii de kilometri să se regăsească, măcar prin memorie. Cartea va exista și atunci când noi nu vom mai fi.
Din această muncă de recuperare a memoriei românești din cele două Americi au rezultat trei volume, semnate de neobositul Ștefan Strejeri:
„Românii americani de la Marile Lacuri. 100 de ani de prezență românească în statul Michigan”.
„Istoria românilor canadieni: 1890–2020”.
„De la Rio Grande până în Țara de Foc – Prezența Românilor în America Latină”.
Nu știu care a fost acel „ceva” care a trezit ambiția lui Ștefan Strejeri de a cerceta și de a scrie aceste volume.
Poate că tocmai parcursul profesional neobișnuit al autorului face aceste lucrări cu atât mai interesante. Ștefan Strejeri nu a pornit la drum ca istoric. Pregătirea sa inițială este în domeniul finanțelor, iar profesia sa a fost cea de contabil. Ajuns în America, însă, viața l-a condus spre un alt domeniu: jurnalismul. A cumpărat și conduce un ziar românesc, „Curentul internațional”, iar mai târziu s-a apropiat de lumea cărții și a cercetării, devenind autorul unor lucrări dedicate istoriei și memoriei comunităților românești din diaspora.
Au fost descoperite date despre emigrări în cele două Americi încă de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. Un alt val a avut loc după Primul Război Mondial. În masă au plecat românii și după căderea comunismului. Poporul simplu al României, în toate vremurile, a căutat un viitor mai bun și a făcut o coborâre bruscă în necunoscut. Oamenii și-au luat viața în propriile mâini și au plecat spre zări îndepărtate. Mulți s-au pribegit în Canada, Statele Unite și America Latină. Au întâlnit greutăți care păreau imposibil de învins. La fel de dificilă era și păstrarea legăturii cu cei rămași acasă.
Ei nu au pornit în acele locuri cu gândul de a rămâne definitiv, ci pentru a câștiga bani și a se întoarce acasă. Unii s-au întors, aducând cu ei și vești despre cei rămași. Alții, însă, au rămas pe pământuri străine, fără posibilitatea de a trimite vești despre ei acasă.
Lanțul de rudenie cu cei de la baștină părea să se fi rupt cu desăvârșire.
Pe parcursul anilor, cu dorul nestins în suflet, s-au topit și au plecat în morminte cei care și-au așteptat copiii, frații sau părinții plecați în lumea largă. Nu au mai aflat niciodată calea și soarta celor din străinătate. S-au stins încet și cei de dincolo de orizonturi. S-au născut alții. Viața și-a continuat firul ei.
Românii din diasporă, din generație în generație, au fost supuși influenței altor popoare, dar, în același timp, au lăsat acolo urme. Urme frumoase, urme românești. Urme prin care s-au păstrat credința strămoșească, limba, portul, diferite meșteșuguri, obiecte, construcții, case, muzee, școli și biserici.
Amprentele românilor au rămas și au devenit parte din cultura și dezvoltarea mediului în care au trăit. Mulți dintre ei au devenit oameni iluștri în diferite domenii.
S-au păstrat documente în arhive, publicații în ziarele vremii, fotografii. Toate aceste surse istorice, materiale și orale au făcut posibil ca, și peste o sută de ani, să poată fi identificat faptul că acolo au trăit români. Români care și-au păstrat identitatea. Unii au format comunități românești mari, așa cm s-a întâmplat în Canada și în Statele Unite.
Remarcabil pentru mine a fost să întâlnesc în monografie atât de multe chipuri din Boian, să aflu despre atâtea persoane cu prenume cunoscute sau parțial schimbate. Să observ cât de mult seamănă Biserica Română Ortodoxă din localitatea românească Boian, aflată în Alberta, Canada, cu Biserica Adormirii Maicii Domnului din satul meu natal, Boian, din nordul Bucovinei.
Aș fi curioasă ca, într-o altă monografie, să găsesc date despre fratele străbunicului meu, emigrat și el din Boian în America de Nord, să aflu în detaliu despre destinul lui, despre cei doi fii gemeni ai săi și despre urmașii lor…
Interesant este cât de diferită a fost viața celor care s-au stabilit în America de Nord față de viața celor care s-au stabilit în țări precum Mexic, Brazilia, în Patagonia, Uruguay sau în alte zone ale Americii Latine.
Aflându-se în comunități românești mici, aceștia riscau să-și piardă povestea în istorii uitate, dacă nu s-ar fi ivit cineva care să le imortalizeze numele…
Totuși, trecutul refuză să fie îngropat!
Și iată că un contemporan de-al nostru, român, româno-american, Stefan Strajeri, din Pojorâta, județul Suceava, stabilit în SUA în anul 2003, a devenit omul care a cercetat toate acele frânturi de acte risipite prin arhivele americane și nu numai. A căutat prin colecțiile personale ale altor istorici. A comunicat cu oameni și a adunat, din fărâme de memorii, mărturii de la cei care încă mai aveau ce spune despre românii stabiliți acolo.
Munca depusă de-a lungul mai multor ani a dat naștere la trei monografii de mare valoare, în care sunt păstrate memoriile acelor comunități.
Volumele cu mărturii despre trecut devin, la rândul lor, acele spații în care generațiile se întâlnesc, în care poveștile oamenilor, locurile, tradițiile și întâmplările definesc o epocă.
Fiecare pagină te apropie de acea senzație că realul și inexplicabilul se împletesc fără avertisment. Și nu este doar o reflecție, ci o oglindă în care trecutul se vede clar.
Strănepoții băștinașilor au primit lumina de la strănepoții emigranților.
Timpul a făcut ca zeci de ani, ba chiar un veac, să treacă până când au ajuns, de dincolo de ocean, acasă, mărturiile scrise ale celor care ne-au precedat.
Și dacă am spus mai sus că lanțul de rudenie părea că s-a rupt, aici vedem cum, peste ani, veriga de legătură dintre generații își regăsește locul cuvenit, iar firul repară continuitatea neamului, legându-i prin amintire.
Ceea ce pentru diasporă părea atunci firesc și cunoscut, dar pentru noi străin și rece, acum pare să devină o parte esențială a propriei identități pentru generațiile care vin.
În fotografii veți putea urmări secvențe din 22 septembrie 2026, de la Pojorâta, județul Suceava, România, de la lansarea de carte la care am avut onoarea să fiu prezentă, și anume a monografiei „De la Rio Grande până în Țara de Foc – Prezența Românilor în America Latină”.
Volumul are o vastă semnificație și pentru noi, cei de aici, și pentru cei rămași acolo, căci o asemenea carte, cu valoare istorică, este o punte între trecut, prezent și viitor.
Tatiana Golciuc
vicepreședinte al Asociației „Glasul Bucovinei”,
Cernăuți Vezi mai puţin
