24/11/2025
24 NOIEMBRIE – NUME PE RĂBOJUL ISTORIEI
La 24 noiembrie 1473, Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei, a cucerit Cetatea Dâmboviței (Bucureștii). În luna noiembrie a avut loc campania lui Ștefan cel Mare în Muntenia, urmărind înlocuirea lui Radu cel Frumos, supus Porții Otomane, cu Laiotă Basarab (Basarab cel Batrân). Armata moldoveană a pătruns în Muntenia pe la Milcov, înaintând pe la Râmnicu Sărat, Buzău și Gherghița. La 23 noiembrie, Ștefan cel Mare a împresurat cetatea, părăsită în aceeași noapte de domnul muntean, iar a doua zi oastea moldovenească a intrat în cetatea Dâmboviței, capturând multe dintre bunurile lui Radu cel Frumos și luându-i fiica, Voichița, prizonieră (ulterior, i-a devenit soție). Stăpân pe capitala Țării Românești, Ștefan cel Mare l-a impus domn pe Laiotă Basarab, care însă nu s-a menținut decât o lună. A scris Grigore Ureche în Letopisețul Țării Moldovei astfel: „…iar Ștefan Vodă s-au pornit după dânsul [Radu cel Frumos] cu toată oastea sa. Și într-această lună 23 au încunjurat cetatea Dâmbovița și într-aceea noapte au fugit Radu vodă din cetate, lasă pre doamna-sa Maria și pe fiica sa Voichița și tot ce au avut și s-au dus la turci. Iar Ștefan vodă, miercuri 24 ale aceștii luni, au dobânditu cetatea Dâmbovița și au întratu într-însa și pre doamna Radului vodă și pe fiica-sa Voichița o au luat-o lui și doamnă și toată avuția lui și toate veșmintele lui cele scumpe și visteriile și toate steagurile […] Iar pe Basarabă [Laiotă] l-au lăsatu domnu în Țara Muntenească și au domnit o lună”.
La 24 noiembrie 1816 s-a născut la Bucureşti pictorul român de etnie evreiasca Barbu Iscovescu (Baruh Iehuda), revoluţionar paşoptist. A realizat portrete ale lui Avram Iancu şi ale domnitorilor români: Mihai Viteazul, Matei Basarab. Exilat după prăbușirea revoluției, s-a refugiat la Braşov, unde a continuat activitatea revoluționară. În 1849 a emigrat la Paris, unde a făcut copii după tablouri de mari maeștri din muzee și, la îndemnul lui Nicolae Bălcescu a copiat la Biblioteca națională, după gravuri de epocă, chipuri de voievozi români. În 1853 s-a aflat alături de alți români la Bursa, și a murit în 1854 la Constantinopol, fiind înmormântat din dorința sa la cimitirul ortodox grec în aceeași groapă cu prietenii lui revoluționari, Ion Negulici și preotul Atanasie Luzin. Poetul Dimitrie Bolintineanu a scris un epitaf pe mormântul lui Barbu Iscovescu.
La 24 noiembrie 1877, poetul naţional al românilor Mihai Eminescu începe colaborarea cu ziarul „Timpul”, prin articolul „Bălcescu şi urmaşii lui”. Articolul lui Mihai Eminescu a fost prilejuit de ieşirea de sub tipar a „Istoriei lui Mihaiu-Vodă-Viteazul” de Nicolae Bălcescu, o lucrare foarte importantă pentru istoriografia românească. Apreciind personalitatea deosebită a istoricului Nicolae Bălcescu, noul colaborator al „Timpului” menţionează: „Murind în Italia, sărac şi părăsit, rămăşiţele lui dorm în pământul din care a pornit începătura neamului nostru, cenuşa sa n’a sfinţit pământul patriei, ci e pe veci amestecată cu aceea a sărăcimii din Palermo. Cu limbă de moarte însă şi-a lăsat manuscriptele sale d-lui Ioan Ghica şi astăzi, după un pătrar de veac din ziua morţii lui, societatea academică a însărcinat pe d. A. Odobescu cu revizuirea şi editarea scrierii… Facă-se această scriere evanghelia neamului, fie libertatea adevărată idealul nostru, libertatea ce se câştigă prin muncă. Când panglicarii politici, care joacă pe funii împreună cu confraţii lor din Vavilonul de la Sena, se vor stinge,… când pătura de cenuşeri, leneşă, fără ştiinţă şi fără avere, va fi împinsă de acest popor în întunerecul, ce cu drept i se cuvine, atunci abia poporul românesc îşi va veni în fire şi va răsufla de greutatea ce apasă asupra lui, atunci va suna ceasul adevăratei libertăţi”.
Mihai Eminescu îşi începe efectiv activitatea la „Timpul” în noiembrie şi o încheie la sfârşitul lui iunie 1883. Eminescu este, între noiembrie 1877 şi februarie 1880, simplu redactor, asemeni lui I. Slavici, I.L. Caragiale, Ronetti Roman. Poetul conduce cotidianul bucureştean ca redactor-şef între 16 februarie 1880 şi decembrie 1881. Este epoca de maximă intensitate în activitatea sa ziaristică.
Mihai Eminescu face la ziarul „Timpul” gazetărie cotidiană. Îi aparţin, astfel, comentariile operative pe diferite teme la ordinea zilei, notele redacţionale, introducerile la materialele reproduse din alte publicaţii. Îi aparţin, de asemenea, traducerile din presa străină, cu precădere din cea germană. Ziaristica nu reprezenta pentru Eminescu numai o obligaţie de serviciu. Ea constituia pentru poet modalitatea prin care el întreţinea dialogul public cu contemporanii. Mihai Eminescu susţine acest dialog cu o devoţiune rar întâlnită şi o dăruire ce merge până la sacrificiul de sine.
La 24 noiembrie 1900, în Chișinău s-a născut Ştefan Neaga, pianist, dirijor, profesor şi compozitor. Studiile muzicale le-a început la vârsta de 8 ani, a studiat vioara. Continuă studiile la Şcoala de muzică din Chișinău (1915-1919), instrumental – pian, apoi – Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti (1922-1927), pian şi „Ecole normalle de musique” la Paris (1937-1939), pian. În anii 1919-1920 lucrează ca pianist în formaţia lui Grigoraş Dinicu, în anii 1922-1927 ̶ în alte ansambluri instrumentale din Bucureşti; profesor la Conservatorul din Moscova (1942-1943) şi Conservatorul din Chișinău (1947-1951). În anii 1945-1951 este dirijor al Orchestrei simfonice a Filarmonicii Naţionale din Moldova. A avut turnee artistice în România, Franţa, Rusia ş. a. A compus creaţii vocal-simfonice, simfonice, instrumentale de camera, corale, vocale şi altele. Premii şi titluri onorifice: 1944 – Maestru Emerit al Artei din Republica Moldova; 1950 – Laureat al Premiului de Stat. Din 1934 a fost Membru al Societăţii Compozitorilor Români; din 1944 – membru al Uniunii Compozitorilor din Republica Moldova.
A decedat la 30 mai în anul 1951 la Chișinău.
La 24 noiembrie 1943, la Hotin, în prezent – Ucraina, s-a născut Alexandrina Cernov, filolog, critic și istoric literar, profesoară universitară, membră de onoare (din 1992) a Academiei Române. A absolvit cursurile Facultății de Filologie a Universității din Cernăuți și a devenit critic și istoric literar, profesoară la Universitatea din Cernăuți. A lucrat în redacția emisiunilor în limba română la Televiziunea din Cernăuți și la Radio Ucraina Internațional. A publicat articole în publicațiile Plai românesc, Arcașul, Revista română de istoria presei. A fost membră fondatoare a Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți, membră fondatoare și director executiv al Editurii „Alexandru cel Bun” și redactor-șef la revista trimestrială de istorie și cultură „Glasul Bucovinei”. A decedat la 5 iunie 2024, la Mănăstirea Putna, Suceava.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
